Tuesday, October 26, 2010

To the Dream Makers, I Bow

Dintotdeauna am abordat fotografia ca un mijloc de a transpune un gand, un vis intr-o imagine. Toata latura de fotoreportaj si transpunerea intr-o imagine a unei realitati nu m-a atras niciodata. Cineva mi-a zis ca m-am apucat de fotografie pentru ca nu stiu sa pictez. Aceasta mi-a ramas in cap si m-a facut sa-mi doresc sa creez cadre cu ceva mai mult in ele decat o realitate.

Cand am gandit vernisajul expozitiei "La Serenissima" mi-am dat seama ca voi avea nevoie de mult, foarte mult ajutor pentru a putea crea atmosfera pe care mi-o doream. Doream sa-i fac pe oameni sa viseze, vroiam sa-i teleportez in orasul gondolelor si al muzicii. I-am numit "Dream Makers" pe toti cei care m-au ajutat in demersul meu. O gaşcă de oameni talentati, fiecare in felul lui, de la artisti stradali pana la dansatori profesionisti de talie mondiala. As vrea sa le multumesc tuturor celor implicati pentru sprijinul acordat si tuturor care au fost alaturi de noi in seara de 15 octombrie.



Monday, October 11, 2010

La Serenissima

Partea buna la un proiect fotografic personal este ca nu ai limita de timp. Partea proasta la un proiect fotografic personal este ca nu ai limita de timp.

Nu te alearga nimeni de la spate, dar pe de alta parte, daca nu iti impui niste termene nu vei termina niciodata. Pentru ca tot timpul ar mai fi ceva de adaugat.

Este greu sa spui "gata" pentru ca ai vrea sa mai iei la pila pe aici si pe colo proiectul. Eu am spus "gata" in 2010 fara sa-mi fi impus vreun termen sau o limita. Asa am simtit, ca am un proiect unitar, rotund, de aratat. Am reusit chiar, cu greu sa tin "la saltea" peste jumatate din lucrarile care vor fi expuse. Asa ca, daca va faceti vreme, vineri seara, va astept la Muzeul de Arta din Timisoara pentru vernisajul primei mele expozitii personale de fotografie, "La Serenissima", o incursiune in lumea magica a Carnavalului de la Venetia.

Friday, September 24, 2010

Wake me up...

... when September ends...






Sunday, September 19, 2010

[...]

Dupa una din cele mai ciudate saptamani din viata mea, m-am trezit sambata seara, ca dupa un somn buimac, in oras, cinam. Si mi-am spus atunci ca chiar daca e alt oras, oamenii sunt aceeasi. Si probabil ca asta inseamna ca sunt oamenii care conteaza.


Wednesday, August 11, 2010

Location Scouting

N-am stat chiar degeaba in weekend, desi am urcat la Valiug pentru petrecerea de lansare a www.gasthof-tirol.ro. Aruncati o privire, merita!

Iar pana pe 24, enjoy:


Friday, July 30, 2010

Putina gramatica

Cea mai geniala inventie a limbii noastre este diateza reflexiva. Aplicabilitatea ei se intretese cu insasi esenta natiei noastre vajnice. Cum? Simplu! De cate ori ati auzit "s-a stricat" sau "s-a furat"?

Acu o luna am auzit: "S-a stricat aspiratorul". Adica, saracul, s-a saturat de viata, a cautat o surubelnita, "s-a" deschis si "si-a" sfartecat matele. Sau "si-a" bagat singur degetele in priza de tristete si singuratate. A fost metoda lui sa ceara putina atentie sau companie. A primit-o: un aspirator nou, functional, de doua ori mai ieftin, ca vad ca rata de sinucidere a aspiratoarelor creste alarmant. Acum probabil e gelos ca cel nou chiar functioneaza. N-a protestat prea mult cand l-am lasat langa tomberon si se pare ca si-a facut rapid prieteni noi deoarece pana dimineata isi luase talpasita. "S-a luat" aspiratorul de la tomberon.

Acu vreo doua saptamani aud din nou: "S-a rupt piciorul de la birou". De nervi probabil, ca nu mai lucea "ca-n prima zi". Sau ca am avut tupeul sa-mi pun picioarele pe birou si s-a simtit discriminat.

"S-a pierdut bagajul" Nici nu mai intru in detaliile grafice ale expresiei. Acestea ar include un bagaj cu doua picioare, fugind de stapan, dupa ce s-a saturat sa mai indese in el ciorapii lui nespalati.

"S-a tuns iarba in parc", "s-au vopsit copacii in parc", "s-a asfaltat". In traducere din romana in romana: "cat timp a facut-o altcineva, e bine".

Una mai veche, putin din alte vremuri e "se da lapte/salam/banane". S-ar putea asta s-o inteleg. Erau timpuri in care CHIAR "primeai" cu pipeta bunuri de larg consum sau alimente. Dar exprimarea denota tot o subjugare, o resemnare: "cat ne dau, atata luam si asta e".

Cred ca de fapt este o fuga genetica de responsablititate care a dat nastere acestei forme gramaticale in limba romana si cred ca istoria noastra o confirma.

Si NU! NU exista "curent". Este o chestie PUR romaneasca inventata de ipohondria natiunii!

Monday, March 22, 2010

Tango camuflat


Cand eram mic, tanar si subtire,... de fapt, "mic" parca n-am fost niciodata,... am facut voluntariat ca traducator pentru un grup de copii de soldati americani stationati in Italia. La Aviano, parca, era o baza NATO care mustea de americani si plozii lor. Dar deviem de la subiect. Pe scurt: atat de mult i-am admirat unui tanar viitor infulecator de cizburgheri pantalonii camuflati de armata pe care-i purta pe santier (da, venisera sa lucreze voluntari in diverse locuri dragute precum o inchisoare sau un orfelinat), pana cand s-a plictisit de mine si la plecare mi i-a facut cadou.

Si asa m-am facut eu cu "vestita" pereche de pantaloni de camuflaj "originali" americani, ca doar erau primiti de la sursa. Brandon ii purta pe santier, eu la discoteca! Cine era ca mine! Senzatie pe ringurile de dans din tara! Era perioada taberelor. Felix cu Andrei, Iulia si Andreea, Bacau cu Raluca, Octi si Lavinia, Eforie cu Alina, Marius si Laura. La Eforie m-am despartit de ei. Il cunoscusem pe Erwin cu un an inainte si-am reusit sa ne sincronizam vacanta la mare. Un tip deosebit, o vacanta ciudata. Nu intru in detalii. Cert e, ca la finalul ei i-am facut lui cadou faimosii pantaloni. My disco days were over. Flacara s-a stins. Un holtei in minus pentru bluzul de la fix.