Like Adam in chains, I want revenge

Nu am o tinta anume. Picioarele mi se supun strazilor, ma duc in directia indicatoarelor din capul meu. Ochiul nu vede nimic deosebit, si incet realizez ca sunt submersibil. Nu mi-am dorit imersiunea asta niciodata. Insa, fiind atat de coplesitoare, e cam greu sa te tii la suprafata. Rezist insa cu stoicism. Imi place uneori sa ma consider o mica victima inocenta a unor imprejurari ciudate, chiar daca stiu ca sunt un luptator de cand m-a facut mama. Imi place sa ma consider inlantuit, desi sunt atat de liber cat imi doresc.

In fapt, sunt un manipulator stralucit. Imi setez mintea in ritmul in care mi-o cere conjunctura, imi analizez cu sange rece alternativele, imi cantaresc cu o rabdare de Sisif deciziile. Imi place sa imi vad solutiile tapetate, si imi culeg laurii cu o discretie opulenta. Nu caut sa fiu iubit, nu caut sa fiu supraapreciat, nu caut absolvirea. Vreau doar sa fiu.

Nu ma sperie barierele. Le trec cu vederea. Si daca nu pot sa le trec cu vederea, le daram cu o dezinvoltura agasanta. Cred ca e genetic, nu i-am vazut vreodata pe ai mei sa se impiedice de ceva.

Esecurile nu exista pentru mine. Nimic, niciodata, nu esueaza cu adevarat, pana nu iti recunosti infrangerea. Si cei care isi recunosc infrangerile nu merita sa aiba vreodata succese. Eu nu le recunosc. Pasesc putin in spate, recalculez traiectoria, imi iau avant, si ma indrept mai sigur catre reusita.

Singurul lucru care ma scoate din minti sunt lanturile. Libertatea mea nu cunoaste lanturi, nu suporta stransoarea. Nu am privit niciodata lumea prin ochiul de lumina al unei zale, nu mi-am simtit vreodata carnea infectata de rugina lor. Au incercat. Cu totii, la un moment dat, au incercat sa ma puna in lanturi. Au reusit? Nu au reusit? Nu stiu. Stiu doar ca sunt la fel de liber ca si ieri, ca si alaltaieri, ca si anul trecut, si ca si maine.

Si vreau razbunare. Vreau ca toti cei care si-au dorit sa ma opreasca, sa simta pentru 5 minute amorteala lantului. Paradoxal, nu fac nimic pentru asta. Nu am miscat un deget sa ii ingradesc. Insa, in ingustimea lor, fara exceptie, se inlantuie singuri.

E clar. Azi nu e ziua cand sunt o mica victima...